sâmbătă, 30 august 2014

Aplaudacii






Era o dupa amiaza calduroasa de vara.
La fereastra, din cauza aerului conditionat si a zapuselii, toate muscatele se uscasera pe picioare.
Frunzele lor desenau aplauze calduroase de ramas \n analele istoriei muscatelor.
Cu numai o luna \n urma, ori poate doar cu o zi, ele se bucurau ca fata mare la maritat: soarele le \mbratisa cu aceeasi arzatoare preferinta taman pe ele.
Pana \ntr-o zi, cand au constatat ca prea multa caldura strica si nimeni nu le mai ogoia adapatoarea cu apa proaspata de la fantana. Da, da, casuta aia veche de tara avea si aer conditionat si fantana. Ce, n-ati mai pomenit?

Si acum, stapana le aduna bunatate de vestejitura si o ducea la canal.

Pe canalul 9 tocmai rula o mare adunare. Fiind pe mute, stapana casei nu pricepea de ce aratau asa de posomorati oamenii aia multi care aplaudau frenetic, din costumele lor scortoase. Se \ntreba cum naiba sa aplauzi ca si cand ai cara caramizi, cu aceeasi forta, dar fata sa-ti arate asa posaca?!! Unde mai vazuse ea asta?
Pai, uite ca-si amintea: asa apludau si aia toti la sedintele PCR de pe vremuri, cand nici macar nu era aer conditionat si naduseai al dracu' \n trei ore de sedinta de politico-ideologic.
La ele la spalatorie nu se organizau sedinte d-astea, ca erau numa' patru angajate plus sefu'.
Dar al dracu' sef, dar'ar boalili-n el, le chema la Centrala si asa se vedeau si ele cu colegele spalatorese, ca se reuneau sa aplaude. Uite cum \si aminteste ea acum ca cand ar fi ca ieri ori azi cu astia din televizor: \i aplaudau pe ei, pe sefi, numa' si numa' barbati, unu' si-unu'. Si ce mandri erau ei, nevoie mare, ele chiar stiau ca daca se duc acasa le zboara pa loc aplauzele-astea, ca \i baga nevestele la gradina: sa ude naibii si ei ceva pe lumea asta, sa nu mai faca umbra pamantului dageaba doar cu mandria aplaudatului. Ele, ca spalatorese stiau bine asta, ca doar la ele ce mai scapau caii, cand veneau a doua zi cu salopeta murdarita la gradina ca s-o spele ele, ca ei n-aveau acasa masini d-astea ultra-n-surda, specializatele, de nu le-auzeai motoru' rontaind le curele de transmisie.
Cata nostalgie o podidea urmarindu-i p-astia din televizor!… Parca i-ar fi cunoscut da mici. Toti cresc la fel, \si zicea. Odata ce te-ai format ca un aplaudac, apai toata viata ta numa' asa o sa traiesti! Nici nu stii cum \ti pleaca palmele singure spre marea-ntalnire. E destul un sunet, un cuvant, un \nceput de imn sau un tablou, ca, gata!, ai pus-o de-un aplaudat. Ntz, ntz, ntz, uita-te la ei – si se uita \n jur constatand ca e ca si singura, barbate-sau era tolanit pe canapea \n pozitia de baza a lu' Bundy, manca-l-ar dracii da umorist, ca numa' prostii a facut in aratarea aia de film! – uita-te la ei cum aplauda ei pana se da stingerea-n sala.
Gandurile n-o lasara-n pace, \n timp ce mai ogoia cate ceva pe la muscatele-alea, \i venea sa le lipeasca frunzele vestede cu aracet, cu prenadez, cu leucoplast, cu vreo sarma ghimpata ceva.
Pai, bai idiotilor, de aplaudatu' vostru avem noi, astia de la tara cu aer conditionat, nevoie? Maine iar plecati si iar va ascundeti comorile-n gradina sau \n munti, prin tarile-alea departe, unde-a-ntarcat dracu' telefericu', si noi iar ramanem de rasu' curcilor! Aoileo, oi fi dat urzicile tocate la curci azi? Scoala, barbate, si te du sa vezi dac-am dat urzicile la curci ca io azi sunt enervata da politica si ard sa-i vaz p-astia cat mai aplauda cu spatele la noi. Saracut da maica mea, ce ne facem barbate cu astia, ca parca vaz ca-si dau mana cu ailalti hoti si ne-am dus dracului, cu curci cu tot, astia ne ia tot, ca si-asa mare lucru nu mai avem prin batatura.

Barbac'su se urni bodoganind spre curtea din spate. Acolo, dete nas \n cioc cu cocosul care, hamesit de foame, era cat pe ce sa-i ciuguleasca ce era mai aproape, pacat ca n-a nimerit. Dintr-o data, probabil din solidaritate galinacee, zece gaini venira cu aripile batause cotcodacind, ca doar d-aia daduse cocosul tonul de scandal. Vazandu-le, barbatului mai ca-i venea s-o ia la goana, sa se fereasca naibii din calea nebunelor, ca pentru el astea aplaudau chiar mai scandalos decat aia de-o enervau pa nevasta-sa la televizor. Singurul moment \n care se simtea relaxat cu ele era cand \i pluteau \n farfurie printre patrunjei.
|ntr-un colt, urzicile ofilite da dimineata, amestecate cu malai, \i aratara ca nici n-are rost sa se repeada si-n curticica unde stateau la umbra curcile: o sa le arunce mancarea cu bolta, de-acolo de unde se afla, ca daca face trei pasi pan-acolo, alea rup gardul.
Nu era fricos da felul lui, dar atata dat din aripi si din ciocuri vazuse \n doar cateva minute, ca se plictisise deja. Si \si tar\ papucii catre camera cu aer conditionat, se tolani pe canapea, si \si relua pozitia fundamentala din care plecase. Doamne, ca fericit mai sunt cand ma hodinesc!

joi, 28 august 2014

Drumuri de searã





Pentru ca este foarte posibil ca asezata \n spatiul asta alb sa nu mai stiu sa ies vreodata din el. Sa fiu ca \ntr-un labirint orizontal \n cautarea adancimii.
Cautam, cautam, \nsa aerul pe care-l \nglobam avid se afla \n volume \nghesuite, entropice si nostalgice. Iar la capatul a ceea ce stiam ca n-o sa pot respira niciodata pe deplin, viitorul se va aseza \n cete mari de fum obligandu-ma sa nu uit cadenta dalelor pe care obisnuiam sa merg nonsalanta, cu ochii \nchisi, cand ma \ntorceam de la scoala. Stii cum mergeam? Mergeam asa, cu ghiozdanul \n spate, singura pe aleea \nsotita de plopi si iasomie pe-o parte, cu case si gradini pe cealalta, numarand \n gand, din doua-n doua, dalele de piatra cu varful sandalei si \nganand cate-un cantec la moda. |ntr-o zi, la capatul a vreo doua sute de astfel de dale, am luat-o \n brate pe Mara care era gravida si care se ivise brusc din fata. Si am simtit o caldura rotunda, iar cand am deschis ochii ea \mi zambea cu cei mai frumosi dinti albi de sub buzele carnoase, rujate discret. Sa nu ma spui, i-am zis razand, iar ea a ras ca nu, dar deschide macar din cand \n cand ochii aia albastri, strengarito!

Altfel, tot cu ochii \nchisi veneam iarna de la scoala, \n serile \n care Eroilor era pustie, oamenii se-ncalzeau la sobele cu carbuni, uitam de frica pentru ca \mi imaginam ca ma aflu pe drumul de-ntoarcere al unei expeditii de la Polul Nord. Ca sa supravietuiesc, cantam, inventam cantece, de fapt, sincer, pur si simplu le fluieram, pentru ca mi se parea uluitor cum se propagau ele cu ecou \n aerul rece. Auzeam zapada trosnind sub talpa, ca niste cinéle atinse usor si ritmic, iar asta tinea pasul si conducea firul melodiei prin aerul \nghetat. Poate ca dulaii de dupa garduri ma cunosteau deja si nu ma latrau ca sa nu-mi distraga inspiratia. Zeci, sute de cantece am facut asa pentru lume,  dar ea nici nu le stie decat pe cele cateva de mai tarziu. Cu ele \n cap, seara, adormeam toropita \n adancurile mele de obsesia cate unui text, iar dimineata ma trezeam cu cantecul gata. Pur si simplu ma trezeam cu el \n cap si-l scriam \ncet, ca nu cumva sa uit ce taiasem ori \nlocuisem \n vis.

Cu ochii \nchisi cantam pe scena si mai tarziu. |nsa nu pentru ca n-as fi vrut sau putut sa-i privesc pe oameni, ci pentru ca, atunci cand voiam sa le spun ceva cu adevarat, ei, ochii, \i paraseau \n afara vointei mele pentru cateva minute ca sa le-aduca din mine ceva ce voiam sa le transmit cu mare sinceritate. Vocea mea aduna de prin firele vaselor capilare tot oxigenul care le \nsufletea si-l oferea lor, celor care \l asteptau. Stiam ca am reusit atunci cand, la final, deschideam ochii. Urmau cateva secunde de liniste, apoi ei aplaudau. |n \ntunericul salii licareau toti acei multi ochi care asteptasera cuminti si atenti sa le cant. Cred ca eram fericita. Da, eram.
|ntre mine si ei se aflase tot o pereche de dale, de aer, peste care cantecul meu zburase si le-ajunsese la inima, iar asta parea ca ne legase ca printr-o alee secreta.

Astazi, oamenii poate ca mimeaza aleile, poate chiar le parcurg, poate ca \nca le mai canta \n gand seara, pasind catre casele lor.

Poate ca \n labirintul lor orizontal, astazi oamenii \nca mai cauta aerul rece al iernilor, acela care e cel mai bun conductor al sunetului, acela \n care ecoul te face sa ridici ochii spre stele si sa te bucuri ca le vezi, pentru ca stii ca fara de ele esti mut, ca fara de ele lumina ar fi opaca si fara de dor, ca nicio stra-luminare n-ar mai razbi, ca anotimpurile toate nu s-ar mai zamisli, ca \ntre tine si lume n-ar mai conta, de fapt, nici o pereche, si nici o dala de piatra, si nici un mister, dupa cum nici un ceai de iasomie nu te mai poarta spre florile lui albe din noptile de mai.

|n spatiul asta alb si sec o sa te pierzi, o sa ma pierd, si nici un ochi, nici o ureche nu ne va putea \nsoti cand ne-am oprit din cantat.

21 Mai 2014

Goodbye, Elvira, I wish you nice comments!








Fereastra de messenger se ridica si coboara neincetat in coltul din dreapta-jos a monitorului, sound-ul o anunta in paralel ca Elvira are iar sa-i spuna pe Facebook ceva foarte, foarte urgent si important, desi i-a repetat nu o data sa nu mai insiste daca vede ca are treaba, ceea ce reiese foarte clar din status-ul busy de pe mess. Mai are unul cu Nu deranjati, lucrez la mate cu tata!, asta e status-ul cu care vrea sa scape de toti cand pare ca-i apuca brusc sa dea buzna pe calculatorul ei. Elvira n-o sa inteleaga ever – in veci, cum ar corecta-o maica-sa –  ca pe lume mai exista si alte lucruri cool, nu doar barfele ei despre toata lista de friends pe care si-a adunat-o de-a lungul a luni de zile sacrificate in detrimentul temelor la mate, istorie, geografie si, s-o recunoastem, nici la romana nu sta prea bine, dupa cum raspunde ca o vedeta siliconata la ora, chit ca sanii nu i-au tasnit inca.

De altfel, s-a uitat odata cu atentie la numele prietenilor ei de pe contul de Fb – pentru conformitate, ca sa n-o mai lungim, asa se scrie numele asta cand te grabesti - Fb! – si a gasit acolo toata fauna beep-beep de la Romanii au talent cu Caru Mare, de la Ma cunosti de undeva?, ori de la tot felul de reality-show-uri in care toata pustimea afla cat de nebuni sunt adultii si cum vor ajunge si ei la fel la un moment dat. O prevenise maica-sa (pana acum un an inca ii mai raporta ce bulina sta pe ecran la emisiunile la care se uita), dar, oricum, se intreba ingrozita daca Elvira va ajunge si ea sa-si puna fustele-n cap dupa cum vazuse odata pe ZeroTV, zappand, intr-o seara. Deci asaaa, mama avea dreptate, gandise atunci, rromii astia (ca asa fusese si atentionata ca trebuie sa le zica oficial, chiar daca toata lumea le spunea tigani, hat, de cand lumea si pamantul, zi de zi si ceas de ceas) chiar isi pun fustele-n cap! Si ce dedesubturi au!…  Schimbase canalul mancand telecomanda, intelegand ca la televizor sunt dati mai mult si mai mult doar oamenii dereglati de pe fix, de orice nationalitate sau etnie ar fi ei, in afara posturilor cu desene animate si cu natura. Daca-i pe-asa, nici nu stii daca sa mai cresti, sa devii student, de exemplu, adult sau, in fine, cineva a carui parere sa conteze.
Dar iata ca Elvira insista. Acum o mai si suna! 
—  What’s up, girl?
—   Hei, printeso, ghici cine mi-a dat add pe FB!
—  Hai, zi, ca ma grabesc, mai am jumatate de ora si ies pe usa cu chitara!
—  Dora, bheeei faaatooo, Smiley-the-Hot MI-A DAT ADD!
—   OK, so what?
—  Nu esti impresionata deloc-deloc? Stii, stau de vreo trei luni la coada. Si ce coadaaa!
—   Ei, bravo, acum pot sa ma pregatesc si ioow de plecare, daaa?
—  Hai, pa! Stiam ca nu te intereseaza, dar voiam sa-i spun si eu cuiva de ce sunt zuper-fericita azi! Zau, sunt HAPPY! Cu majuscule!

Asta-i buna! Cum alege si asta tipele in lista lui de 5000!!? isi zise in gand Dora in timp ce se concentra cat putu sa termine coroana zimtuita, cu nuante de ocru, a unui copac din plansa pentru ora de Desen.
Lui Smiley-the-Hot ii daduse si ea add intr-o zi, dar era clar ca trebuia sa astepte cu anii ca vreuna dintre fanele disperate sa se dovedeasca a fi indezirabila si, cu putine sanse, s-o remarce chiar pe ea si nu pe vreo alta gen Elvira, adica pe cineva cu adevarat isteata. Dar se plictisise sa tot citeasca prostiile publicate pe wall-ul lui si, intr-o buna zi, si-a luat add-ul inapoi. |n fond, de ce sa se umileasca ea asa si sa astepte ca sa se-ndure marea vedeta, cand de fapt poate sa-i asculte piesele cu plec pe Marte cu cai verzi pe pereti oricand, ca sunt free pe youtube, asta, desigur, daca se plictiseste de Avril Lavign, pe care toata clasa si toate revistele glossy o canta!

Of, iar are un mesaj ultra-ultra-urgent de la Elvira! Nu-ti raspund. Goodbye, Elvira, I wish you nice comments!